O fetiță americană în vârstă de șapte ani, suferind de o formă severă de leucemie, s-a vindecat în mod miraculos, după ce medicii au folosit o formă atenuată a virusului imunodeficienței umane (HIV), cu scopul de a-i reporni sistemul imunitar, pentru de a distruge celulele canceroase.
În luna aprilie, părinții micuței Emily Whitehead aproape renunțaseră la orice speranță, informează dailymail.co.uk.
Fiica lor suferea de cancer de doi ani, iar, în februarie, cancerul a recidivat pentru a doua oară, chiar în timp ce medicii o tratau pe Emily cu o formă agresivă de chimioterapie.
Medicii utilizaseră deja toate tratamentele tradiționale, însă Emily nu reușea să rămână sănătoasă suficient de mult timp, între două recidive ale bolii, pentru a încerca un transplant de măduvă osoasă. Cuprinși de disperare, părinții fetiței, Kari și Tom, au început să analizeze și alte opțiuni, considerate radicale.
Și-au îndreptat atenția spre Cancer Center de la Spitalul pentru Copii din orașul american Philadelphia, unde a fost implementat un program de testare a unei terapii revoluționare.
Medicii le-au sugerat să o introducă pe Emily într-un test clinic, în cadrul căruia medicii foloseau o formă atenuată a virusului imunodeficienței umane pentru a introduce genele care luptă contra cancerului în celulele T (celulele care luptă împotriva bolilor) ale fetiței. Medicii americani sperau ca în acest fel „să reprogrameze” sistemul imunitar al pacientei, pentru ca acesta să recunoască celulele canceroase și să înceapă apoi să le distrugă.
„Ni s-a spus că avem la dispoziție până la 48 de ore pentru a lua o decizie, după care organele ei interne ar putea să cedeze”, au declarat părinții lui Emily.
Pe 17 aprilie, fiica lor a devenit primul copil care a primit această terapie anticancer, cunoscută sub numele de CTL019.
Lucrurile nu au mers prea bine la început. Familia a fost avertizată că Emily ar putea prezenta simptome asemănătoare celor gripale, la câteva zile după ce va fi primit noile ei celule T. Simptomele ei au fost însă mult mai severe decât anticipaseră medicii. Starea ei a devenit critică și a fost internată la secția de terapie intensivă. Pe 24 aprilie, doctorii i-au anunțat pe părinții fetiței că șansele de supraviețuire ale fiicei lor sunt de unu la o mie, dar Emily a reușit să depășească momentul cu bine.
La câteva săptămâni după infuzia cu celule T modificate, medicii au putut să realizeze un test de măduvă, pentru a vedea dacă terapia a dat roade. La trei săptămâni după tratament, cancerul era în remisie.
Emily a fost din nou testată, la trei luni, apoi la șase luni după tratament, iar medicii au descoperit că organismul pacientei nu mai prezintă urme de cancer.
Cercetătorii din Philadelphia au prezentat această descoperire la întrunirea anuală organizată recent de Societatea Americană de Hematologie în orașul Atlanta. În cadrul studiului lor, nouă dintre cei 12 pacienți – din care au făcut parte Emily și un alt copil – au reacționat bine la acest nou tratament.